Există oameni și oameni, părinți și părinți, profesori și profesori… Cu toții ne reamintim din anii de școală profesorii de succes, cei care și-au pus – într-un fel sau altul – amprenta asupra dezvoltării noastre. Îi ținem mai puțin minte pe cei care veneau la școală ca la un serviciu oarecare. Unii aveau vocație, alții se străduiau mult; existau și cei care nu aveau nici vocație și nici nu depuneau prea mult efort. Dacă îi mai țineți minte pe cei din ultima categorie vă încărcați memoria degeaba: cel mai bun loc pentru ei este în vastul ținut al uitării.
Profesorii de succes sunt „constructori”de destine, nu doar persoane care vin la școală pentru a transmite informații elevilor (similar cu rolul celui care îți livrează un produs pe care l-ai comandat). Profesorii de succes sunt cei care îi fac pe elevi să plece de la școala cu zâmbetul pe buze și să se întoarcă fericiți a doua zi. Profesorii de succes sunt cei care știu că au ales această carieră pentru rolul imens al profesiei didactice în societate (chiar dacă societatea recunoaște acest lucru sau nu!). Zilele trecute o studentă care prezenta un proiect mi-a reamintit această perspectivă prin prisma facultății pe care o absolvise: în Japonia singurele persoane care nu trebuie să se încline în fața împăratului sunt cadrele didactice – ca o recunoaștere a importanței lor.
Cum arată însă un astfel de profesor? Credința noastră este că în primul rând – dincolo de materia pe care o predă – un adevărat dascăl îi face pe elevi să aibă încredere în sine, să iubească școala și să aibă valori profunde care le vor canaliza destinul de aici înainte. Eppler (2007) ne povestește o întâmplare care arată cât de important este un lider pentru oamenii lui. Iar profesorul trebuie să-și asume acest rol: de lider al dezvoltării elevilor cu care lucrează. Revenind la povestire, autorul ne spune că aflându-se în vizită în cadrul unei companii a remarcat un tânăr care tundea foarte implicat peluza din fața instituției. Curios, Eppler l-a întrebat ce îl face să fie atât de conștiincios. Răspunsul tânărului nu a întârziat să vină: președintele companiei îi spusese că munca pe care o făcea el (să tundă peluza) este cea mai importantă din toată firma pentru că potențialii clienți intrau în contact prima dată cu exteriorul instituției și apoi cu interiorul acesteia (ori o imagine bună este un prim pas în atragerea/păstrarea acestor clienți). Până aici nimic spectaculos, dar autorul ne spune că tânărul era al cincilea om care afirmase că președintele companiei considera munca depusă de el ca fiind cea mai importantă din întreaga organizație.
Similar orice profesor trebuie să îi facă pe toți elevii săi să se simtă importanți. Fiecare elev să considere că dascălul îl prețuiește, că se implică în viața lui, că îi pasă de el și că are încredere în viitorul lui. Să ne gândim câteva clipe la acest lucru și să analizăm cadrele didactice pe care le cunoaștem: câte dintre ele se încadrează în acest profil?
Și asta nu este tot. Profesorii de succes au încredere în elevii lor, îi cunosc și îi prețuiesc pe toți. Dar, mai mult decât atât, le oferă și o viziune, le oferă sprijin în încercările lor, le oferă tot suportul lor. Gass și Seiter (2009) ne aduc în atenție o altă povestire la care merită să reflectăm. Propriu-zis este vorba despre doi oameni care umpleau tipare de lemn cu paie și pământ (pentru a face o formă de cărămidă rudimentară). Unul dintre ei oftează la întrebarea adresată „ce faci aici?” spunând că face ceea ce se vede cu ochiul liber, umple tipare de lemn cu paie și pământ. Cel de-al doilea muncitor vede lucrurile cu totul altfel: el spune că face parte din o echipă care construiește o catedrală!
Și acum ne punem întrebarea: la școală elevul se duce ca să umple tipare de lemn sau să construiască o catedrală? Ce motivație am sădit în sufletul lui? L-am ajutat să construiască un vis sau i-am interzis să viseze?
Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesorii de succes sunt „constructori”de destine, nu doar persoane care vin la școală pentru a transmite informații elevilor (similar cu rolul celui care îți livrează un produs pe care l-ai comandat). Profesorii de succes sunt cei care îi fac pe elevi să plece de la școala cu zâmbetul pe buze și să se întoarcă fericiți a doua zi. Profesorii de succes sunt cei care știu că au ales această carieră pentru rolul imens al profesiei didactice în societate (chiar dacă societatea recunoaște acest lucru sau nu!). Zilele trecute o studentă care prezenta un proiect mi-a reamintit această perspectivă prin prisma facultății pe care o absolvise: în Japonia singurele persoane care nu trebuie să se încline în fața împăratului sunt cadrele didactice – ca o recunoaștere a importanței lor.
Cum arată însă un astfel de profesor? Credința noastră este că în primul rând – dincolo de materia pe care o predă – un adevărat dascăl îi face pe elevi să aibă încredere în sine, să iubească școala și să aibă valori profunde care le vor canaliza destinul de aici înainte. Eppler (2007) ne povestește o întâmplare care arată cât de important este un lider pentru oamenii lui. Iar profesorul trebuie să-și asume acest rol: de lider al dezvoltării elevilor cu care lucrează. Revenind la povestire, autorul ne spune că aflându-se în vizită în cadrul unei companii a remarcat un tânăr care tundea foarte implicat peluza din fața instituției. Curios, Eppler l-a întrebat ce îl face să fie atât de conștiincios. Răspunsul tânărului nu a întârziat să vină: președintele companiei îi spusese că munca pe care o făcea el (să tundă peluza) este cea mai importantă din toată firma pentru că potențialii clienți intrau în contact prima dată cu exteriorul instituției și apoi cu interiorul acesteia (ori o imagine bună este un prim pas în atragerea/păstrarea acestor clienți). Până aici nimic spectaculos, dar autorul ne spune că tânărul era al cincilea om care afirmase că președintele companiei considera munca depusă de el ca fiind cea mai importantă din întreaga organizație.
Similar orice profesor trebuie să îi facă pe toți elevii săi să se simtă importanți. Fiecare elev să considere că dascălul îl prețuiește, că se implică în viața lui, că îi pasă de el și că are încredere în viitorul lui. Să ne gândim câteva clipe la acest lucru și să analizăm cadrele didactice pe care le cunoaștem: câte dintre ele se încadrează în acest profil?
Și asta nu este tot. Profesorii de succes au încredere în elevii lor, îi cunosc și îi prețuiesc pe toți. Dar, mai mult decât atât, le oferă și o viziune, le oferă sprijin în încercările lor, le oferă tot suportul lor. Gass și Seiter (2009) ne aduc în atenție o altă povestire la care merită să reflectăm. Propriu-zis este vorba despre doi oameni care umpleau tipare de lemn cu paie și pământ (pentru a face o formă de cărămidă rudimentară). Unul dintre ei oftează la întrebarea adresată „ce faci aici?” spunând că face ceea ce se vede cu ochiul liber, umple tipare de lemn cu paie și pământ. Cel de-al doilea muncitor vede lucrurile cu totul altfel: el spune că face parte din o echipă care construiește o catedrală!
Și acum ne punem întrebarea: la școală elevul se duce ca să umple tipare de lemn sau să construiască o catedrală? Ce motivație am sădit în sufletul lui? L-am ajutat să construiască un vis sau i-am interzis să viseze?
Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.
